Biografie

Născut în luna lui Aprilie, 90’, 13, ShaT, și-a început cariera muzicală în anul 2002 la vârsta de doar 12 ani cât încă era elev al școlii generale Pedagogic Andrei Șaguna din Sibiu. Primul contact cu scena a fost în școală în clasa a 6-a, unde era scutit de la unele ore de curs pentru a face repetiții în sala festivă din incintă, unde era asistat de unii elevi de liceu. A făcut parte deasemenea din corul școlii alături de alți colegi de școală din acceași generație. A înregistrat singur foarte multe piese și albume , dar și alaturi de unele trupe din Sibiu însă cariera muzicală solo este cea care îl defineste ca artist de hip-hop. Încă din adolescență a prestat multe concerte la baluri de boboci și baluri ale majoratului ale multor licee din județul Sibiu cât și din orașul Sibiu. Încă de la vârsta de 15 ani este abordat inclusiv de partide politice pentru concerte. Viața sa controversată, l-au ținut în topuri încă de la lansare sa ca artist. În anul 2006, ShaT adaugă un alias numelui său de scenă și anume Idolul Iluziilor, care este și tatuat pe corpul său. După ce înregistrează foarte multe albume neoficiale, din 2002 până în 2012, lansează și primul album oficial, În Spatele Cortinei. Câteva ziare locale doresc să promoveze muzica lui ShaT în urma unor interviuri, publicând despre el. Versurile lui ShaT, sunt despre viața grea din cartierele de la periferia orașului, conflicte cu legea, abuzul de droguri, insulte adresate politicienilor, și a altor raperi, dar și mesaje educaționale si motivaționale. Încă de la debut, ShaT a filmat un număr impresionant de videoclipuri Hip-Hop cu care a ales să își promoveze muzica. În anul 2010 are loc lansarea site-ului oficial www.shat.ro care încă de la apariție este accesat de foarte mulți fani. Odată cu lansarea albumelor, ShaT pune spre vânzare cd-uri cu aceste albume dar și materiale promoționale.